România – Spania, azi, ora 21:30 | Horațiu Pașca: „Uneori, nici nu-mi dau seama ce am făcut să merit să fiu aici”. Ce a spus antrenorul secund al naționalei despre partida cu Spania. Dezvăluire: Laura Chiper a fost „indisponibilă” pentru prima reprezentativă!

Redactor:
Marius Hutu
România - Spania, azi, ora 21:30 | Horațiu Pașca:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala României și-a schimbat banca tehnică față de Campionatul European din 2016. Echipa a sosit în Germania tot cu Ambros Martin în rol de „general”, dar cu Horațiu Pașca ca „secund”. Tânărul antrenor a avut o ascensiune interesantă în ultimii ani în handbalul românesc, iar Mondialul de handbal feminin reprezintă un debut și pentru el. În preziuna meciului cu Spania, programat marți, de la ora 21:30 (TelekomSport 1), Horațiu Pașca ne-a acordat un interviu în care a vorbit, printre altele, de primele impresii la un turneu final, dar mai ales despre un caz mult mediatizat înaintea turneului final, neincluderea Laurei Chiper nici pe lista lărgită de 28 de jucătoare.

Avem două victorii până în prezent la Campionatul Mondial. România vine și după un meci mai greu care a avut darul de a trezi poate echipa înaintea unor confruntări și mai dificile. Care sunt primele concluzii?

Numele echipei naționale a Sloveniei poate că nu reprezintă foarte mult în handbalul feminin, însă dacă luăm individual fetele care joacă în teren, să nu uităm că sunt jucătoare importante care evoluează la formații de top din Europa, multe pentru același club (n.r. Krim). Și să ne aducem aminte că Slovenia mereu a bătut la porțile handbalului mare, doar că le-a lipist ceva. Cred însă că și-au găsit și ritmul, iar victoria împotriva Franței nu este una întâmplătoare, pentru că am văzut Slovenia și în meciurile de pregătire. Însă pentru noi Slovenia aparține trecutului, ne-am bucurat după meci doar 10 minute”

  • „Noi avem un nou obiectiv la Campionatul Mondial. Am plecat cu obiectiv Paraguay, s-a transformat în Slovenia, iar următorul obiectiv care îl avem rămâne Spania”, Horațiu Pașca, antrenor secund

 Ce ați remarcat la echipa României?

Am remarcat faptul că naționala României arată în primul rând bine din punct de vedere psihic. Eram recunoscuți în timp ca în momentul în care suntem conduși, să avem foarte mari dificultăți în a reveni. Cu Slovenia nu au renunțat în niciun moment și au știut permanent cam ce avem de făcut pentru a reveni în joc

Urmează meciul cu Spania, ocazie cu care veți juca împotriva elevei d-voastră de la club, Almudena Rodriguez. Cum vedeți acest „duel”?

Este o sportivă pe care mi-am dorit-o foarte mult la echipa de club (n.r. CSM Bistrița), are niște calități care se potrivesc filosofiei mele ca antrenor. Nu mi-am dorit să o întâlnesc ca adversară pentru că este foarte puternică în relația de unu la unu, are și o aruncare puternică. Este o sportivă cu puțină experiență la nivel internațional, pentru că are numai 23 de ani, însă poate fi un pericol. Am văzut-o și la meciul cu Angola, o știu și de la meciurile echipei de club și poate fi un real pericol.

Ați avut avut o ascensiune spectaculoasă în handbalul feminin, în rândul antrenorilor. În urmă cu 5 ani, erați antrenor la junioare, iar azi ați ajuns principalul ajutor pentru Ambros Martin la prima reprezentativă. Credeți că puteți fi un exemplu și pentru alți antrenori?

O să glumesc într-o oarecare măsură. Câteodată, nici nu-mi dau seama ce am făcut să merit să fiu aici. Totul a început fulminant cu plecatul meu la Cluj în 2013 (n.r. la Universitatea), când mi-au propus să vin antrenor, am crezut că este o glumă. Am acceptat-o mai mult în spirit de glumă, iar când am văzut că lucrurile chiar se duc în direcția la care nu mă așteptam, mi-am dat seama că totul poate fi serios. De acolo, lucrurile au început să decurgă firesc și normal, vorbești de foarte multă muncă. Dacă tu crezi cu adevărat în drumul tău și nu faci rabat și niciun fel de compromis, cred că până la urmă ajungi să reușești. Nu știu dacă la momentul acesta am reușit sau nu, știu că sunt pe un drum pe care mi l-am propus și sper ca el să nu se încheie.

Care sunt primele impresii din postura de debutant la un turneu final?

Cred că nici nu am avut timp să mă gândesc la dimensiunea fenomenului. Singura chestiune care m-a interesat a fost handbal, ceea ce jucăm noi, să fim permanent pregătiți pentru ceea ce urmează.

Dincolo de ceea ce se vede la televizor, cum este Ambros Martin?

Prima impresie întotdeauna contează cel mai tare. În momentul în care am luat contactul cu marele Ambros Martin, cu trei finale ale Ligii Campionilor câștigate, eu – 37 ani, cel mai tânăr antrenor din Liga Națională, totul s-a întâmplat cu ceva emoții din partea mea. Însă emoții care au trecut în primele 5 minute. Ambros este un om extrem de deschis, absolut normal, care nu face altceva decât să te simți confortabil în momentul în care ai o discuție. Este un om cu pretenții de la mesera lui, extrem de cald.

S-a vorbit mult de selecție înaintea Campionatului Mondial. De ce doar două extreme dreapta în lotul lărgit de 28, de ce nu Laura Chiper?

Când vine vorba de selecție, putem vorbi foarte mult. Ne putem întoarce în timp, putem povesti despre sportivele noastre de mare renume care au optat să nu mai vină la echipa națională și întotdeauna au spus că România le-a oferit multe. Însă chiar cred cu inima pe suflet că și ele au oferit României destulă bucurie, așa că nu putem să le condamnăm într-un fel sau altul că au decis la un moment dat să lase locul celor mai tinere. Nu am plecat la drum doar cu două extreme dreapta. După cum bine știți, noi trebuie să dăm o listă de 28 de jucătoare la un termen limită pe care Federația Internațională îl impune. La momentul respectiv, gândurile noastre erau Aneta Udriștioiu și Alina Ilie, plus două rezerve. Alina Ilie trecea printr-o formă foarte bună și la echipa de club, accidentarea ei a venit după ce am dat lista de 28. Întotdeauna, lumea a întrebat de Laura Chiper. Ea este una din cele mai bun extreme dreapta pe care le cunosc eu din campionatul României, însă disponibilitatea ei a apărut cumva târziu, după ce noi am dat lista de 28. Am încercat din toate punctele de vedere să schimbăm lista, au fost câteva probleme fizice acolo, din câte am înțeles. Iar la noi când a ajuns că este disponibilă sută la sută pentru lotul național, am încercat să facem o modificare, dar regulamentele internaționale nu ne-au permis.

Dar Laura Chiper a fost indisponibilă pentru echipa națională până la 1 noiembrie, când s-a trimis lista de 28 la IHF?

Până atunci, da, din ce am înțeles. Dar cel mai indicat ar fi, atunci când vorbim cu Laura Chiper, să o întrebați pe ea ce s-a întâmplat la momentul respectiv pentru că este mult mai simplu așa.

Ce vă spune Spania în momentul de față?

Spania arată aproximativ la fel cu noi. Schimbă și ei niște generații, sunt într-un proces de reconstrucție, gândesc la rândul lor pe termen lung și cu bătaie la Jocurile Olimpice. Au câteva jucătoare cu experiență, aici vorbim de Sandy Barbosa, Nerea Pena și alte jucătoare tinere, cum este Almudena Rodriguez, dar și alte fete pe care le-am întâlnit în vară. Avem stiluri de joc aproximativ egale și cred că diferența o vor face detaliile.

Sunteți pregătiți să faceți față și unui joc în care Cristina Neagu va fi luată om la om?

Nu este de dorit să joci fără Cristina Neagu, însă noi ne pregătim zi de zi pentru a face față oricărui challenge care ne pune viața sau adversarul în față.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Transformarea uimitoare a lui Toto Dumitrescu! Cum arată acum fiul lui Ilie Dumitrescu, ce are altă carieră faţă de tatăl lui
Transformarea uimitoare a lui Toto Dumitrescu! Cum arată acum fiul lui Ilie Dumitrescu, ce are altă carieră faţă de tatăl…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va lua o astfel de DECIZIE
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va lua o astfel de DECIZIE
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×